Copilul tău învață din reacțiile tale, nu din cuvintele tale

Flexibilitatea psihologică – ce înseamnă cu adevărat să te adaptezi și ce le transmitem copiilor noștri

Există o imagine pe care o întâlnesc des în cabinet in diferent dacă lucrez cu adulți sau copii. Această imagine este urmatoarea, omul care ține strâns în mână un plan perfect, în timp ce viața îi rearanjează linistită toate piesele pe masă. Nu, viața nu e rea, pur și simplu asta face ea.

Întrebarea este ce faci atunci când se întâmplă lucruri neprevăzute, ce faci atunci când planul tău cedează și nu mai ai ce face cu el?

Stabilitea nu înseamnă rigiditate, iar diferența dintre ele contează enorm.

Mulți dintre cei care vin la psiholog, fie pentru o evaluare psihologică, fie pentru terapie sau consiliere psihologică, cred inițial că problema lor este că nu sunt suficient de puternici sau suficient de organizați. De obicei adevărul este altul, ei sunt prea rigizi. Și rigiditatea oricât de mult seamană cu forța, este de fapt fragilitate mascată.

Gândește-te la un copac în mijlocul unei furtuni. Stejarul bătrân gros și inflefibil se poate rupe. Salcia, care pare slabă, se îndoaie și rămâne în picioare. Flexibilitatea psihologică este salcia, nu stejarul.

Adultul care are calitatea de a fi flexibil, nu renunță la valorile lui, el schimbă drumul dar nu și destinația. Adultul rigid, în schimb, continuă să dea cu capul în acelați zid și se miră de ce îl doare.

De unde vine rigiditatea? Din trei convingeri pe care nu știai că le ai.

În practica mea de psiholog în sectorul 3, observ că rigiditatea emoțională nu vine din lene sau din rea-voință. Decurge din niște reguli interioare foarte vechi, formate adesea în copilărie, care sună cam așa.

  1. Trebuie să controlez tot
  2. Trebuie să știu dinainte ce urmează
  3. Nu am voie să greșesc

Aceste convingeri funcționează ca un sistem de alarmă setat prea sensibil. La cea mai mică incertitudine, alarma pornește. Creierul interpretează necunoscutul ca pericol, iar comportamentul devine defensiv, evitant sau hipervigilent.

Până la urmă problema nu este nici măcar că aceste convingeri există, ci faptul că ele operează din umbră, fără să fie puse la îndoială.

Cum seconstruieste flexibilitatea? Nu e ca și cum gata de azi m-am hotarât, sunt flexibil, gata am luat o decizie. Flexibilitatea se construiește prin experiențe trăite conștient.

Nu poți decide rațional să devii mai flexibil așa cum nu poți decide să nu-ți mai fie frig. Flexibilitatea psihologică se construiește prin expunere repetată la situații imperfecte pe care le traversezi fără să fugi din ele. De fiecare data când accepți că nu știi exact cum va ieși ceva și mergi mai departe oricum creierul tău notează: ,,Am supraviețuit incertitudinii. Pot face asta din nou.”

Este ca mersul pe bicicletă. Nu înveți citind despre echilibru. Înveți atuncând cazi, atunci când te reechilibrezi și cazi din nou până înveți să mergi. Apoi dintr-o data observi la un moment dat cum corpul tău știe. La fel funcționează și adaptabilitatea emoțională.

Ce legătură are flexibilitatea ta cu copilul tău?

Flexibilitatea este cea mai puternică lecție pe care o poți da copilului tău. Copiii nu învață din discursuri. O absorb din atmosfera casei. Dintr-un tată care atunci când planul de week-end pica, zice calm , bine găsim altceva de făcut, în loc să devină agitat sau să dispară în tăcere. Dintr-o mama care greșește la un joc și râde, în loc să se încrunte și să se supere.

Aceste momente mici apparent banale, sunt de fapt modelare psihologică în timp real. Copilul astfel iși construiește o hartă interioară care suna așa. Când lucrurile se schimbă, suntem în regulă. Nu e nici o catastrofă.

Când un psiholog de copii face o evaluare psihologică a unui copil anxios sau perfectionist, una dintre primele întrebări pe care mi-o pun este, cum arată climatul emotional în familia lui? Nu fac asta din spirit de judecată, ci pentru că răspunsul explică enorm.

Părintele care încearcă să protejeze copilul și organizează totul în detaliu, astfel elimină orice supriză, el de fapt își protejează propria lui anxietate. Copilul în loc să crească cu încredere în sine, crește cu neîncredre în viață.

Flexibilitatea adultului, devine fără să vrea, intervenție în viața copilului.

Nu înseamnă să accepți orice. Nu înseamnă să nu ai limite. Nu înseamnă să fii veșnic optimist sau să nu simți frică.

Înseamnă să rămâi prezent și capabil de alegere chiar și atunci când lucrurile nu merg cum ai vrut. Înseamnă să poți sta cu disconfortul fără să fugi din el sau să-l tranformi în dramă.

Este una dintre cele mai importante resurse  pe care le putem construe ca adulți. Și poate fără să ne dăm seama, unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care le putem transmite celor care cresc lângă noi.

Dacă recunoști în acst text ceva din propria ta experiență, fie ca adult fie ca părinte și simți că ar fi util să explorezi aceste aspect mai în profunzime, îți stau la dispoziție pentru o întâlnire de evaluare sau consigliere pshologică în cabinetul meu din sectorul 3 București.